 |
| Ferdinand I(1914-1927) |
Dupa o idila cu poeta Elena Văcărescu, domnișoara de
onoare a Reginei Elisabeta, în data de 10 ianuarie 1893 se căsătorește cu prințesa
Maria, fiica ducelui Alfred de
Edinburg (fiul reginei Victoria) și al ducesei Maria (fiica tarului Alexandru
al II al Rusiei). Împreuna au
avut sase copii, cel mai mare, botezat Carol, urmând sa devina Carol al II-lea.
Frumusețea fizica cu care Ferdinand fusese din plin înzestrat, avea sa fie de foarte scurta durata. In 1897, Principele s-a îmbolnăvit de febra tifoida, scăpând cu viata ca printr-o minune.
In 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând jurământul solemn și promițând ca va fi "un bun roman". In timpul primului război mondial s-a alăturat curentului favorabil Antantei, și în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroana în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatica: intrarea României în război împotriva tarii sale natale, Germania.
Cu tot entuziasmul romanilor, situația de pe câmpul de lupta nu a fost favorabila, o buna parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand și întregul guvern roman s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași.
Pentru Rege și Familia sa a fost o perioada extrem de grea, perioada în care toate planurile păreau sa se năruie. In plus, în 1917, murea de febra tifoida, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Dupa ce a refuzat sa ratifice pacea separata intre Puterile Centrale și România, situația avea sa se schimbe în cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari. Ferdinand s-a întors triumfal la București în fruntea armatei, trecând pe sub arcul de triumf, întâmpinat fiind de populația entuziasta.
In 1921, Ferdinand va avea bucuria sa trăiască nașterea nepotului sau, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei.
La 15 octombrie 1922 a avut loc la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia ceremonia de încoronare a lui Ferdinand și Maria ca suverani ai României. Ea a simbolizat actul unirii tuturor romanilor sub sceptrul aceluiași monarh. La festivitățile de la Alba Iulia și Bucuresti au luat parte reprezentanți din treisprezece state a lumi ca o noua confirmare internațională a Marii Uniri. Sub guvernarea lui Ferdinand s-a transpus de fapt programul democratic ce a stat la baza desăvârșiri unității naționale și care a consfințit prin Constituția din 1923, bazele României.
Ferdinand I a fost “Întregitorul de ţară“, sub sceptru său realizându-se Marea Unire din 1918, cel mai important act din istoria poporului român. A devenit primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare, al celei electorale şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român.
În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile - cultural, politic, economic -, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa regelui român.
Suveranul se stinge din viata în 1927 la 63 de ani, fiind înmormântat la Curtea de Argeș în necropola regala, alături de unchiul sau Regele Carol I și Regina Elisabeta.
Frumusețea fizica cu care Ferdinand fusese din plin înzestrat, avea sa fie de foarte scurta durata. In 1897, Principele s-a îmbolnăvit de febra tifoida, scăpând cu viata ca printr-o minune.
In 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând jurământul solemn și promițând ca va fi "un bun roman". In timpul primului război mondial s-a alăturat curentului favorabil Antantei, și în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroana în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatica: intrarea României în război împotriva tarii sale natale, Germania.
Cu tot entuziasmul romanilor, situația de pe câmpul de lupta nu a fost favorabila, o buna parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand și întregul guvern roman s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași.
Pentru Rege și Familia sa a fost o perioada extrem de grea, perioada în care toate planurile păreau sa se năruie. In plus, în 1917, murea de febra tifoida, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Dupa ce a refuzat sa ratifice pacea separata intre Puterile Centrale și România, situația avea sa se schimbe în cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari. Ferdinand s-a întors triumfal la București în fruntea armatei, trecând pe sub arcul de triumf, întâmpinat fiind de populația entuziasta.
In 1921, Ferdinand va avea bucuria sa trăiască nașterea nepotului sau, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei.
La 15 octombrie 1922 a avut loc la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia ceremonia de încoronare a lui Ferdinand și Maria ca suverani ai României. Ea a simbolizat actul unirii tuturor romanilor sub sceptrul aceluiași monarh. La festivitățile de la Alba Iulia și Bucuresti au luat parte reprezentanți din treisprezece state a lumi ca o noua confirmare internațională a Marii Uniri. Sub guvernarea lui Ferdinand s-a transpus de fapt programul democratic ce a stat la baza desăvârșiri unității naționale și care a consfințit prin Constituția din 1923, bazele României.
Ferdinand I a fost “Întregitorul de ţară“, sub sceptru său realizându-se Marea Unire din 1918, cel mai important act din istoria poporului român. A devenit primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare, al celei electorale şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român.
În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile - cultural, politic, economic -, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa regelui român.
Suveranul se stinge din viata în 1927 la 63 de ani, fiind înmormântat la Curtea de Argeș în necropola regala, alături de unchiul sau Regele Carol I și Regina Elisabeta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu